Paşii procesului de recrutare şi selecţie

Cum procedăm?

Pe scurt...

Mai pe larg...

Postăm Anunțul

În anunţul nostru vei găsi toate informaţiile referitoare la principalele criterii care vor sta la baza alegerii persoanei potrivite pentru postul descris. Dacă în experienţa / educaţia / interesele / pasiunile tale poţi identifica puncte comune cu ceea ce noi specificăm în anunţ că am dori să găsim, trimite-ne CV-ul tău.

Primim CV-urile

Aşa cum probabil ştii deja, trebuie să trimiţi CV-uri diferite pentru posturi diferite, accentuând și evidenţiind acele aspecte care răspund cel mai bine criteriilor din anunţ. Cu cât asemănarea dintre competenţele tale şi cerinţele noastre e mai mare, cu atât e mai mare şansa de a participa la un interviu.

Facem un Screening al CV-urilor

În alegerea CV-ului potrivit pentru a participa la un interviu preliminar, recruterul foloseşte ca grilă de scanare criteriile definite şi comunicate în anunţ. Dacă CV-ul tău e considerat corespunzător, numele tău va fi trecut pe lista celor ce vor participa la interviurile preliminare.

Vom avea un Interviu preliminar

La interviurile preliminare participă reprezentantul departamentului de HR din cadrul firmei noastre şi şeful echipei pentru care s-a scos la concurs postul respectiv. Durata aproximativă a interviului este de 1 oră. Întrebările vor verifica pe de o parte experienţa anterioară şi aspecte ce ţin de felul tău de a relaţiona şi de felul tău de a fi, iar pe de altă parte vor viza cunoştinţele profesionale de care dispui. Este şi momentul care îţi permite să afli mai multe informaţii despre firmă, post etc. Nu te sfii să pui întrebări cu folos. E bine să ai cât mai multe informaţii despre un loc de muncă înainte de a alege să te angajezi.

La sfârşitul interviului vei primi un feedback referitor la performanţa ta din cadrul acestuia şi recomandări pentru alte situaţii de interviu, dacă e cazul. În cadrul interviului preliminar se face comparaţia dintre competenţele tale şi profilul prescris pentru selecţie. Pentru a decide trecerea într-o etapă ulterioară mai e necesară o comparaţie – comparaţia între toţi candidaţii participanţi la interviurile preliminare. Aceasta poate fi făcută doar după încheierea ultimului interviu preliminar. Răspunsul referitor la trecerea într-o etapă ulterioară îl vei primi într-o perioadă cuprinsă între o săptămână şi o lună (în funcţie de numărul preconizat al interviului preliminar, în funcţie de complexitatea postului etc.).

Pentru unele posturi putem folosi ca metodă de selecţie organizarea unui centru de evaluare care presupune evaluarea mai multor candidaţi în acelaşi timp prin teste, jocuri de rol, studii de caz, probe ce presupun munca în echipă.

Toţi cei care au participat la interviu preliminar sau la centru de evaluare vor primi răspuns, cel puţin pe mail, referitor la trecerea lor într-o etapă ulterioară, indiferent dacă răspunsul e pozitiv sau negativ.

Vom face o Testare suplimentară a cunoştinţelor (dacă e cazul)

Pentru unele posturi e necesară şi o etapă de testare suplimentară a cunoştinţelor, pentru altele e suficientă verificarea realizată în cadrul interviului. Dacă la interviul preliminar sau în cadrul centrului de evaluare reuşeşti să ne convingi, vom stabili împreună care ar fi momentul prielnic pentru realizarea unei testări suplimentare a cunoştinţelor.

Toate persoanele care participă la teste suplimentare vor primi răspuns şi feedback referitor la performanţa de la teste şi li se va comunica în acelaşi timp dacă sunt sau nu în lista candidaţilor finali pentru post.

Vom avea și Interviul final

La acest interviu participă cineva din top-managementul firmei sau managerul filialei pentru care se realizează selecţia şi reprezentantul departamentului de resurse umane. La acest interviu se prezintă oferta firmei. Se stabileşte, de comun acord cu candidatul, o dată la care acesta va trebui să ofere un răspuns referitor la oferta făcută.

Urmează Prima zi de lucru

Dacă ai trecut de interviul final, vei trece, cu sprijinul reprezentantului departamentului de resurse umane, prin întreaga procedură de angajare care presupune pregătirea unui dosar cu documente necesare angajării, realizarea vizitelor medicale care să dovedească faptul că, din punct de vedere medical eşti apt pentru a lucra pe postul vizat şi vei primi, analiza şi semna contractul individual de muncă.

Din acest moment, te considerăm colegul nostru, îţi urăm „Bun venit!” şi vei începe prima ta zi de lucru dur şi necruţător la… o cafea sau un ceai 🙂 cu cel care va fi şeful tău direct şi primul tău mentor în cadrul firmei.

Va fi și o Perioada de probă

Durează până la 3 luni şi este ocazia noastră de a ne verifica alegerea, în aceeaşi măsură în care este şi oportunitatea ta de a aprecia dacă decizia de a te angaja la noi e ok pentru tine sau nu. Abia la finalul acestei perioade, încheiată printr-o evaluare de final al perioadei de probă vom şti mai multe unii despre alţii, suficient de multe pentru a ne decide împreună viitorul.

Alătură-te echipei noastre
Acest site folosește cookies pentru îmbunătățirea experienței de navigare și publicitate. Navigând în continuare, îți exprimi acordul asupra folosirii cookie-urilor.