Univer Romania

Despre Univer Product SRL

Univer Product România, parte a grupului Univer Ungaria, activează pe piața românească din anul 2000, aducând consumatorilor produse alimentare de înaltă calitate, dedicate atât segmentului retail, cât și sectorului HoReCa. Cu o tradiție de peste 75 de ani, Univer este recunoscută internațional pentru produsele sale naturale – sosuri, condimente și specialități pe bază de legume – obținute din materii prime cultivate local, în proximitatea unităților sale de producție din Kecskemét, Ungaria.

Grupul deține trei facilități moderne de producție: o fabrică de sosuri cu o capacitate de 50 milioane de flacoane/an, o fabrică de procesare a roșiilor cu o capacitate de 16.000 tone/an și o unitate specializată în prelucrarea ardeiului, usturoiului, cepei și hreanului, recent modernizată pentru a ajunge la o capacitate de 6.000 tone/an. Întreg procesul de producție este caracterizat prin trasabilitate completă și un control riguros al calității, de la fermă la produsul finit.

În România, Univer deține două centre logistice: unul în București, cu o capacitate de stocare de 2.000 de paleți, și unul în Cluj, care în prezent dispune de o capacitate de 600 de paleți, dar va fi extins la 3.000 de paleți în cursul anului următor. Distribuția națională este asigurată printr-o echipă comercială de 25 de specialiști care acoperă întreg teritoriul României, deservind un portofoliu solid de 52 de distribuitori și colaborând cu majoritatea rețelelor internaționale de tip IKA.

Univer oferă o gamă diversificată de produse: ketchup, muștar, maioneză, pastă de tomate, cozi concentrate și sosuri din ardei, toate realizate fără E-uri și aditivi artificiali. Pentru sectorul HoReCa, compania pune la dispoziție soluții personalizate, inclusiv ambalaje de tip dozator și rețete adaptate cerințelor profesionale.

Univer - ardei iute - ERP

Date despre compania Univer Product SRL

Client Transart din anul

2005

Industrie

FMCG - Alimente

Activități

Distribuție

Cifra de afaceri

~25 milioane de euro

Angajați

39

Canale de distribuție

Offline - distribuție cu agenți de vânzări de teren

Testimonial video B-Org ERP, HERMES Retail Execution & Merchandising și Warehouse Manager WMS:

¨Cele mai mari beneficii au fost că aveam acces în timp util la datele din piață, ceea ce înseamnă preț, acțiuni de-ale concurenței, implementare de promoții, mercantizare. Avem o vedere directă asupra timpilor de vizită, a reprezentanților, a kilometrilor parcurși și a eventualelor probleme semnalate în cadrul vizitei lăsate ca și comentariu de colegi.¨

Beneficii pe scurt

Beneficii B-Org ERP
  • Rapoarte personalizate pentru analize avansate, ușor exportabile în Excel, ce facilitează luarea deciziilor corecte.
  • Preluare automată a comenzilor IKA prin EDI și DocProcess, cu conversie în proforme, crescând eficiența procesului de facturare.
  • Actualizări legislative implementate întotdeauna la timp, oferind un suport valoros departamentului financiar și asigurând conformitatea fiscală.
  • Integrare directă a sistemului B-Org cu platforma companiei-mamă din Ungaria, eliminând necesitatea raportărilor manuale și automatizând fluxul de informații.
Beneficii Hermes Retail Execution & Merchandising:
  • Aplicație cu suport dedicat pentru adaptarea la nevoile specifice ale firmei.
  • Automatizarea și centralizarea zilnică a datelor despre prețuri, aranjarea rafturilor, promoții și acțiuni ale concurenței.
  • Vizibilitate completă asupra activității agenților de teren: vizite, durata acestora, kilometri parcurși și feedback prin comentarii.
  • Rapoarte de hartă ce permit vizualizarea rutelor și optimizarea acestora pentru eficiență maximă.
Beneficii Warehouse Manager WMS
  • Gestionare precisă a loturilor și termenelor de valabilitate, eliminând discrepanțele în declarațiile de conformitate și problemele legate de marfa livrată.
  • Propunerea automată a produselor pentru pregătire în sistem FIFO, reducând considerabil problemele care puteau apărea cu termenele de valabilitate ale produselor.
  • Inventariere simplificată și rapidă prin scanarea codurilor de palet, cu acuratețe sporită.
  • Setarea posibilității de livrare a produselor cu un procent minim de termen de valabilitate, personalizat pentru fiecare client în parte, conform cerințelor comerciale specifice.
Cât despre colaborarea cu Transart, sistemul B-Org l-am implementat în 2005. Rapoartele de la început, fiind cele standard, au devenit rapoarte personalizate, convertite într-un Excel. Am făcut analize din care am putut lua decizii corecte pentru firma noastră. Comenzile din IKA sunt preluate automat din EDI și DocProcess, acestea scurtând de fapt procesul de facturare. Ce pot să zic e că modificările legislative și update-urile au fost făcute întotdeauna la timp. Nu a existat niciun moment să nu putem factura pentru că B-Org-ul nu era în concordanță cu legislația. Ultima găselniță să zic așa, cerință pe care am avut-o a fost integrarea B-Orgului cu sistemul din Ungaria. Acolo fiind folosit un alt sistem. Noi trebuia sa trimitem rapoarte zilnice și periodice despre activitatea din România. Împreună cu cei de la B-Org am reușit să facem o chestie. Ei acum își iau datele din B-Org și nu mai avem nevoie să trimitem aceste rapoarte. Folosim și modulul de HERMES, asta din 2001. La implementare am avut o persoană dedicată. S-au creat niște rapoarte și niște chestionare personalizate. Cele mai mari beneficii au fost că aveam acces în timp util la datele din piață, ceea ce înseamnă preț, acțiuni de-ale concurenței, implementare de promoții, mercantizare. Avem o vedere directă asupra timpilor de vizită, a reprezentanților, a kilometrilor parcurși și a eventualelor probleme semnalate în cadrul vizitei lăsate ca și comentariu de colegi. Raportul de hartă al activității ne face să vizualizăm foarte bine ruta pe care o au reprezentanții și să o și optimizăm. Pe parte de WMS acesta a fost implementat în 2018. Într-adevăr marele avantaj este gestionarea termenelor de valabilitate. Aici am avut o problemă înainte că declarațiile de conformitate nu corespundeau cu marfa trimisă către clienți. Această problemă este acum efectiv eliminată, declarațiile de conformitate corespund cu marfa trimisă către clienți. Utilizând sistemul FIFO s-a redus normal problema cu termenul de valabilitate. Inventarul se face foarte ușor și foarte rapid, trebuie să scanezi doar codul de palet, acesta aducând termenul, tu trebuind să introduci doar cantitatea aflată pe acea locație. Tot așa, o ultimă inovație, cerință de la cei de la Transart a fost : Ne-am dorit la unii clienți să putem livra un produs cu un anumit procent de termen de valabilitate, cerut de el. Acesta acuma este posibil, se poate seta pe client, la nivel de client, procentul de termen cu care să ne dea sistemul de fapt la pregătire acest produs.
Robert Bodor
Sales Manager Univer România

Companii de succes își accelerează transformarea digitală cu ERP Transart. Contactează-ne acum.

Câmpurile marcate cu "*" sunt obligatorii

Vezi și alți Clienți mulțumiți ai Transart

RESCO

Descoperă cum RESCO a îmbunătățit procesul de...

Abonează-te la newsletterul nostru

Vrei să afli mai multe?