Cei 20 de experiență în crearea aplicațiilor informatice, în culegerea și prelucrarea datelor de business împreună cu cei 16 ani pe care i-am petrecut dezvoltând proiecte și aplicații de Business Intelligence pentru companii din țară și din întreaga Europă ne-au ajutat să învățăm un lucru deosebit de important despre impactul datelor în business.

 

Am ajuns să credem cu tărie că toate datele spun o poveste. Și nu e vorba de orice fel de poveste ci de una foarte importantă pentru fiecare dintre noi. O poveste pe lângă care trecem în fiecare zi fără să-o înțelegem pe deplin. O poveste pe care dacă reușim să o deslușim, ne-ar oferi capacitatea să evoluăm. Să ajungem acolo unde vrem și merităm cu adevărat să fim.

 

Tableau spune altfel povestea datelor noastre de business pentru ca noi să le putem înțelege cu ușurință.

Multe companii lasă datele să le „scrie” povestea și, apoi, de cele mai multe ori, nu înțeleg de ce s-a întâmplat ceea ce s-a întâmplat. Motivul pentru care apar astfel de evenimente e simplu, companiile nu dețin controlul poveștii.

Dar tu poți fi altfel. Poți fi mai bun.

Îți poți înțelege povestea și o poți transformi în una de succes. Dintr-un personaj al poveștii, poți deveni chiar autorul ei. Dar, mai presus de toate, poți să deții controlul asupra a ceea ce se întâmplă în povestea ta de business.

Alege să înțelegi și să îți scrii propria poveste business de succes. Alege un proiect Tableau BI.

Solicită acum o prezentare personalizată.

 

Cine este Tableau Software?

Tableau Software dezvoltă una dintre cele mai adaptabile și ușor de folosit tehnologii de Business Intelligence, fapt care a dus compania Tableau în topul companiilor lider din domeniu pentru al patrulea an consecutiv, alături de Qlik și Microsoft conform datelor raportului din 2016 realizat de Gartner, cea mai prestigioasă companie de cercetare și consultanță din domeniul tehnologiile informatice la nivel mondial.

Platforma Tableau este compusă din mai multe produse precum: Tableau Public(varianta gratuită, datele prelucrate devin publice pe internet), Tableau Desktop, Tableau Server(pentru ca oricine din organizație să aibă acces la rapoarte vizuale) și Tableau Online (Cloud).

În acest moment Transart colaborează cu toți cei trei lideri din domeniul Business Intelligence pentru a oferi soluția potrivită pentru orice companie.

 

Ce înseamnă de fapt Data Storytelling?

Oamenii au capacitatea naturală de a urmări înlănțuirea de evenimente de la început până la sfârșit pentru a înțelege complet ceea ce s-a întâmplat și de ce s-a întâmplat. Acesta este factorul principal pentru care suntem atenți la povești și înțelegem mult mai ușor ceea ce ni se prezintă.

Tableau operează în același mod, adică se ocupă de prelucrarea și prezentarea datelor de business într-o formă sintetică și vizuală care ne permite să realizăm cu ușurință conexiuni între diferite lucruri și să descoperim relația dintre cauză și efect.

Cu ajutorul unor rapoarte vizuale în care grupăm diverși indicatori de performanță (KPI) într-un tablou de bord înțelegem mii și milioane de date importante din afacerea noastră în câteva secunde sau minute, astfel că putem împărtăși cu ceilalți ceea ce am aflat și putem acționa mai repede, mai eficient și mai bine pentru bunul mers al afacerii noastre.

Transart îmbină tehnologiile puse la dispoziție de liderii din domeniu și know-how-ul acumulat de-a lungul timpului pentru a ajuta companiile să treacă într-o noua eră a business-ului, cea a afacerilor moderne, digitale, adaptabile care au capacitatea de a rezista în timp pe piață. Pe scurt, să devină companii conduse cu ajutorul datelor reale și corecte, ca și în conceptul de Data Asissted Business Driving.

 

Avantajele utilizării Tableau BI

Specialiștii din industrie indică următoarele beneficii cheie ale utilizării platformei Tableau:

  • Platformă de analiză a business-ului, adaptabilă, rapidă și ușor de înțeles de către oricine
  • Îți oferă un grad ridicat de autonomie pentru că poți vedea rapoartele și pe mobil sau tabletă
  • Ajungi până în ADN-ul business-ului pentru a descoperi oportunități la care nu te-ai fi gândit niciodată până acum.
  • Economisește timp și resurse. Renunță la zecile de pagini de rapoarte și la complexitatea datelor pentru simplitatea unui singur tablou de bord care îți arată tot ce ai nevoie, oriunde, oricând, totul în timp real.
  • Afli ce îți aduce profit și ce îți generează pierderi pentru a-ți dezvolta business-ul în continuare.
  • Poți cumula mai multe baze de date atât interne cât și externe (temperaturi, sezon etc.) pentru a descoperi cum îți influențează afacerea diverși factori.

Doresc mai multe detalii despre Tableau


No Related Pages Found: