Ultima ediție din anul 2019 a evenimentului Digital Highlights in Business a adus împreună 103 reprezentanți ai mediului de afaceri din Cluj-Napoca interesați să afle care sunt cele mai noi trenduri și soluții digitale de business.

Acesta a fost cel mai mare eveniment realizat de Transart în acest an.

În urma acestei serii de 5 evenimente prin țară, am reușit să aducem informații valoroase despre digitalizare pentru mai mult de 400 de participanți.

La Cluj, Marius IURIAN, Managing Partner Transart, , a dat startul prezentărilor cu o scurtă descriere a companiei, iar apoi a continuat cu o prezentare generală a celor mai noi soluții de business dezvoltate de noi.

Marius a vorbit despre realizările majore ale companiei din ultimii 5 ani, unde a detaliat mai mult CORTEX Demand Signal Management System, produsul Transart care revoluționează modul în care colaborează producătorii și distribuitorii, în special în ceea ce privește schimbul de date.

Alte idei importante lansate de Marius s-au referit la importanța scalabilității infrastructurii software, dar și la importanța majoră pe care o au oamenii într-un proces de digitalizare.

Bela GASPAR, Account Manager Transart, a avut un speech în care a subliniat faptul că sistemul ERP este precum un asistent digital care este mereu acolo pentru a face lucrurile să meargă mai bine în firmă.

În cea de-a doua parte a prezentărilor realizate de membrii echipei Transart, Ciprian RUSU,Account Manager HERMES, a adus în discuție câteva modalități prin care firmele de distribuție își pot crește vânzările cu ajutorul soluției HERMES Sales Force Automation. Apoi, Ciprian a prezentat live și modulul Derogări, care este cel mai nou modul al acestei aplicații.

Apoi, Marius Iurian, a continuat să prezente și modulele de merchandising a aplicației HERMES, unde a vorbit despre importanță îmbunătățirilor în timp real a calității execuției la raft sau a modalității de implementare a promoțiilor în magazinele de tip supermarket. Totodată Marius a introdus și explicat conceptul de Perfect Store și a povestit care este aplicabilitatea lui practică.

În cadrul ultimei prezentări Transart, Alin Cristian LAZĂR a realizat 4 demonstrații live. În prima parte a prezentării a vorbit despre soluțiile de Business Intelligence și a evidențiat faptul că Transart lucrează cu tehnologiile lider în domeniu. Apoi, a urmat un demo realizat pe tehnologia Tableau, urmat de încă unul creat pe platforma QlikSense. După aceea, Alin a prezentat și BiAdviser, soluția standardizată creată de Transart, care este nativ integrată cu produsele ERP Transart.

În ultima parte a prezentării Alin a realizat un demo a celui mai nou produs Transart.

Cea de-a doua sesiune de prezentări a fost dedicată partenerilor Transart.

Aceasta a început cu Marius PANAIT de la Teamshare care și-a început discursul prin a le spune invitaților cât de important este ca business-ul lor să fie prezent în online, iar apoi a dat sfaturi practice despre modul în care își pot crește vânzările prin integrarea mai multor canale online împreună cu un sistem ERP robust, precum e cel dezvoltat de Transart.

A doua prezentare din acest panel l-a adus în față pe Dragoș BÎRLEA, Managing Partner la Agora Consulting. Dragoș le-a împărtășit participanților detalii din vasta sa experiență de consultant de management, coach și facilitator dezvoltare resurse umane în timp ce a vorbit despre cât de importantă este armonia dintre om și sistemele digitale.

Olimpiu VASILESCU, Pre-Sales Manager Elo Digital Office România, a încheiat sesiunea dedicată partenerilor Transart cu o prezentare despre importanța unui sistem Enterprise Content Management care asigură un management rapid și facil al contractelor și a documentelor din firmă.

Ultima parte a evenimentului Digital Highlights in Business Cluj-Napoca a fost dedicată clienților Transart.

Dan IONUȚAȘ, Directorul General al companiei FERRO România, a prezentat modul în care a decurs colaborarea cu Transart de până acum, la ce folosește aplicația HERMES și care sunt planurile de dezvoltare pe viitor.

Mihai SĂLĂJEAN, Administratorul companiei Knox Group, a vorbit despre cum a decurs parteneriatul de business cu Transart în ultimii 18 ani de când este client.

Levente KAPOLNAI, Responsabilul IT de la firma Wooden Technic Prodimpex (client Transart de 21 ani), a prezentat modul în care ERP-ul Transart îl ajută în activitatea de zi cu zi.

Spre final, a urmat un moment surpriză în care unii dintre cei mai loiali clienți au primit premii din partea Transart.

Transart continuă să vină în sprijinul mediului de afaceri din România prin intermediul evenimentelor desfășurate în țară, care îi ajută pe manageri să înțeleagă modul în care pot face lucrurile mai bine și mai ușor, dar și prin intermediul gamei largi de aplicații de business software, care sunt în mod constant îmbunătățite cu noi funcționalități.

Pentru mai multe informații despre produsele Transart Business Software te rugăm să ne contactezi la 0264- 440500 sau la adresa marketing@transart.ro .