ok
 

 

 

Clienti ... despre noi

 
Mediplus Exim SRL part of A&D Pharma Holdings  
„Prin implementarea soluţiei mobile HERMES SFA principalul beneficiu constă în îmbunătăţirea serviciilor pe care le oferim clienţilor noştri din zona de distribuţie. Din perspectiva dezvoltărilor vizate de grupul A&D Pharma, fie că este vorba de extinderile regionale, fie că vorbim de parteneriate cu noi furnizori, şi implicit noi medicamente adăugate în portofoliul de distribuţie, un alt mare câştig obţinut în urma implementării soluţiei mobile HERMES este o capacitate sporită de coordonare şi control a unor echipe foarte mari – sute de oameni. Vorbim aici de reprezentanţi de vânzări, reprezentanţi medicali care desfăşoară activităţi de promovare şi care peste 80% din timp îl petrec la client.” a declarat dl Robert Popescu, CEO A&D Pharma 

Am ales Transart în urma unei analize detaliate a soluţiilor şi ofertei exis­tente pe piaţa românească. Au contat foarte mult referinţele bune primite de la companii multinaţionale care folosesc soluţia Hermes SFA, deschide­rea Transart în a face o serie de dezvoltări pe care noi ni le doream, calita­tea oamenilor cu care am intrat în contact, soliditatea şi experienţa echipei care se află în spatele produsului Hermes.” a declarat dl Bogdan Dumitrescu, IT Director A&D Pharma

Implementarea Hermes ne permite să eficientizăm activitatea forţei de vânzări prin eliminarea timpilor morţi ai procesului de vânzare, degrevarea agenţilor de majoritatea sarcinilor administrative şi printr-un suport mărit în crearea şi gestionarea tuturor aspectelor vânzării. Pe scurt, am devenit mai eficienţi. Fluxul continuu de informaţii din teren către management este, în schimb, beneficiul major al acestei aplicaţii. Calitatea planificării, execuţiei şi controlului cresc. Dar şi mai important este suportul pentru abilitatea de îmbunătăţire şi creştere pe care ni-l oferă această aplicaţie.
Horaţiu Dumitrescu - Program Manager, Mediplus Exim SRL, part of A&D Pharma Holdings

sus