Amiral Mircurea Ciuc a finalizat implementarea solutiei B-ORG ERP & HERMES SFA de la Transart. Alegerea firmei Transart ca si furnizor software a reprezentat pentru Amiral un proces elaborat de luare a deciziei implicand atat conducerea de la nivelul Romaniei, cat si conducerea din Ungaria. Importante in alegerea companiei Transart ca furnizor software a fost atat potrivirea solutiei oferite pe specificul companiei, cat si referintele din piata, de la clientii Transart.
Nevoia schimbarii software-lui s-a impus datorita capacitatii din ce in ce mai reduse a aplicatiei sub DOS, pe care o folosea compania in acel moment, de a-i gestiona afacerea si a-i sustine ritmul de dezvoltare. Unul dintre principalele obiective ale implementarii sistemului B-ORG a fost integrarea tuturor activitatilor intr-un sistem unitar care sa-i asigure posibilitatea urmaririi cantitativ-valorice a intregii activitati, unificarea nomenclatoarelor de produse si de asemenea unificarea nomenclatoarelor de terti. Realizand distributie pe 3 judete: Mures, Harghita, Covasna, focusul implementarii a fost - de asemnea - si pe agenti. In mod natural, solutia Sales Force Automation – HERMES vine sa acopere aceasta cerinta, optimizand activitatiatea de teren desfasurata de agenti. Nu in ultimul rand, foarte importante au fost si serviciile oferite. Achizitionand solutia completa (ERP & SFA & servicii) de la acelasi furnizor, Amiral nu a cumparat pur si simplu un soft, ci si un parteneriat de durata bazat pe servicii de specialitate, prompte, pregatite sa gestioneze situatii din cele mai diverse. Astfel chiar daca, pe parcursul implementarii, la Amiral s-au schimbat oamenii implicati in proiect, acesta nu a fost un impediment in succesul implementarii.
Amiral Miercurea Ciuc se ocupa cu productia, distributia si comertul produselor din carne. Compania realizeaza distributie directa prin intermediul flotei auto detinute de Amiral si comert en-detail a produselor alimentare prin intermediul a 5 magazine aflate in localitatiile: Balan, Gheorgheni, Toplita, Ditrau si Lunca de jos.